Ninge cald

M-am trezit aproape de pranz...este sambata si noaptea trecuta am petrecut-o cu cartea lui Rogers care ma captiveaza...

Aproape de pranz, am deschis geamul pentru ca asta fac in fiecare dimineata, si.........ningea!

Ningea(ninge si acum) cu niste fulguti mici, mici de tot! Ninge atat de cald, ca intr-un dans strecurat de soapte de iubire. Sunt mici, fulgii, mici si abia se vad, dar sunt albi. Un alb superb.





Ninge frumos. M-am apropiat de geam si am ramas acolo cateva minutele. Frigul era intepator. Chipul meu pufos de somn si abia iesit din asternuturile calde, chipul meu de copil. Chipul meu curat si natural...simtea frigul care ii strabatea fiecare pistrui, fiecare urma de viata, ficare grimasa schitata in dimineata asta...dar fulgii micuti nu ma lasau sa plec de la geam...

Ma tineau acolo si in cateva minute mi-am amintit de bunica. Ma intrebam daca acolo ninge? Ma gandeam ca ar trebui sa o sun sa o intreb...Dar nu, orice alt gest, orice alta intentie ma rupea din dansul minunat, cald si lin al diminetii in care am avut timp sa ma intalnesc putin cu mine... si sa-mi amintesc de copilarie:)

Si la mine ningea lent,ca o melodie de dragoste.Am iesit in curte, si mi-am indreptat privirea catre cer...ma simteam ca intr-o calatorie printre stele... stele mici si albe care picau pe fata dandu-mi primul si ultimul sarut.Simteam sarutarea rece a fulgului de nea, si moartea lui ma infiora. S-a nascut de nicaieri, sa moara apoi pe fata mea. Nu m-am gandit la copilarie, nu m-am gandit la nimic, decat la moartea fulgului de nea. E atat de perfect, atat de frumos, de parca mii de mesteri au lucrat la faurirea lui, si totusi, atata perfectiune moare asa de repede. A nins aproape toata ziua, cel mai frumos cadou pe care il puteam primi intr-o zi de decembrie.